UPDATE – U Cluj nu pierde meciul cu Concordia la „masa verde”. Corona a achitat datoria către Oțelul Larissa și e la un pas de a scapa de excludere

UPDATE -  U Cluj nu pierde meciul cu Concordia la
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ziua de miercuri, 14 mai, se anunță a fi una decisivă pentru echipele românești. Comisia de Disciplină din cadrul FRF judecă trei cazuri importante din Liga I și a căror deznodăminte pot schimba complet clasamentul, cu doar două etape înainte de finalul sezonului.
  • Concret, în ședința de astăzi de la Comisie intră în discuție cazurile FC Vaslui, Corona Brașov și Universitatea Cluj.

UPDATE 15:45 Cazul Coronei a fost judecat, iar sentința este în pronunțare. Brașovenii au șanse mari să scape de excluderea din campionat și asta datorită faptului că au adus în fața Comisiei ordinele de plată conform cărora au achitat datoria de 19.200 de euro către Oțelul Larissa.

Bogdan Filcea, juristul clubului Oțelul Larrisa, susține că verdictul final urmează să fie dat în cursul zilei de vineri, așteptându-se confirmarea plății din partea ANAF Mizil: „Plata ar fi fost făcută direct către ANAF Mizil, urmează să facem acum o adresă către această instituție pentru a avea confirmarea stingerii litigiului, că Oțelul Larissa nu mai are de plată suma respectivă, reprezentând TVA-ul”.

UPDATE 15:00: Comisia de Disciplină a dat câștig de cauză Universității Cluj. Ardelenii nu vor pierde meciul cu Concordia Chiajna la „masa verde”, din cauza jucătorului Marius Martac. Chiajna are dreptul să facă contestație în 3 zile la Comisia de Recurs, cea care le-a dat dreptate. Doar că de data asta U Cluj va cere ca toți membrii Comisiei să se recuze.

La ieșirea din sala de judecată, oficialii clujeni au dat de înțeles că verdictul Comisiei de Recurs, acela ca „U” să piardă meciul, a fost dat pentru că ar exista legături între șeful Comisiei, Dorin Silviu Sabău și oficialii Concordiei. Mai precis, ardelenii spun că într-un apartament deținut de Sabău, ar sta cu chirie câțiva jucători de la Concordia Chiajna.

Asta ar însemna că există un conflict de interese în cazul lui Dorin Sabău, lucru semnalat de oficialii clujeni. „Nu e normal ca Wellington și Bambara, doi dintre fotbaliștii echipei Concordia Chiajna, să locuiască în apartamente închiriate de la Dorin Sabău. Normal ar fi ca președintele Comisiei de Recurs să se recuze, să se retragă de la judecarea acestui caz”, a spus Vlad Munteanu președintele Universității. Mai mult, noul Cod Penal incriminează conflictul de interese, prin articolul 301, aliniatul 1, chiar și în cazul comisiilor de judecată sportive, iar Dorin Sabău ar putea să răspundă penal pentru acțiunea sa. Conform oficialilor ardeleni, această problemă a fost deja semnalată președintelui FRF, Răzvan Burleanu.


FC Vaslui riscă neprogramarea la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, de sâmbătă și asta din cauza faptului că cei din conducere nu au achitat baremul observatorului de joc, Marin Petrache, de la partida FC Vaslui – Oțelul 1-4. Moldovenii trebuiau să plătească, în cel mult 30 de minute de la fluierul final al jocului, suma de 1.700 de lei și cum banii nu au fost achitați, observatorul a consemnat acest fapt în raportul de joc. „S-a consemnat totul în raportul pe care l-am întocmit, iar miercuri, la Comisia de Disciplină, veți afla și rezultatul”, a spus Petrache. Conform Regulamentului Disciplinar, neplata baremurilor cuvenite arbitrilor și observatorilor în termenul regulamentar, a altor cheltuieli și a penalităților, se sancționează cu neprogramarea echipei respective la jocurile oficiale următoare până la achitarea acestora.  Cum la FC Vaslui și o penalitate de 700 de lei pentru un cartonaș galben este imposibil de achitat, rămâne de văzut dacă moldovenii vor reuși să acopere această datorie către LPF. Același regulament mai spune că, dacă o echipă nu este programată la două meciuri consecutive, urmează excluderea din campionat, iar toate meciurile din retur vor fi pierdute cu 3-0 la „masa verde”.

Corona poate fi exclusă astăzi

Corona Brașov este la un pas de a fi exclusă din campionat. Brașovenii au fost depunctați de două ori până acum, cu opt puncte,  pentru litigiul cu Oțelul Larissa. Gruparea prahoveană din liga a șasea a avut câștig de cauză la comisiile FRF după o lungă perioadă de tergiversare a cazului transferurilor jucătorilor Marius Martac și George Ștefan. Cei de la Corona trebuiau să facă dovada plății TVA-ului în valoare de 19.200 de euro până astăzi, în caz contrar, pe baza Regulamentului Disciplinar, după cele două depunctări, urmează excluderea. Dacă se va întâmpla acest lucru, punctele obținute de ardeleni în retur vor fi repartizate adversarelor care nu au reușit să se impună în fața brașovenilor. Situația a fost semnalată și de directorul general al Oțelului, Narcis Răducan. Printre echipele care vor primi puncte de la Corona se numără și ACS Poli Timișoara și Săgeata Năvodari, formații aflate în luptă directă cu Oțelul și care au remizat identic, 0-0, în meciurile cu Corona.

„Am informații că săptămâna viitoare se are în plan excluderea Coronei Brașov din campionat, iar punctele echipelor care au pierdut cu ei să le fie returnate. Asta va declanșa un scandal imens. Este imoral ca acest lucru să se întâmple și mai ales cu o săptămână înaintea finalului de sezon. Rog juriștii care se ocupă de acest caz să aibă grijă, pentru că există o chichiță în regulament. Termenul este de 90 de zile pentru rezolvarea problemei din cazul Martac. Dacă se va termina sezonul, măsura nu se va mai aplica. Se va lăsa cu procese dacă se va ajunge la excluderea Coronei. Ne vom adresa TAS. Vrem ca rezultatele să rămână cele din teren”, spunea Narcis Răducan în cursul săptămânii trecute.

-1 punct, Universitatea, +2 puncte, Concordia

Universitatea Cluj află tot miercuri dacă prima sentință a FRF, aceea de a pierde meciul cu Concordia Chiajna la „masa verde”, rămâne valabilă. Clujenii au contestat prima decizie, iar astăzi vor ști dacă pierd un punct după întâlnirea cu ilfovenii. FRF a dat dreptate Concordiei Chiajna, care a contestat dreptul de joc al lui Martac, în meciul direct. Pe teren, cele două formații remizaseră, scor 1-1. Fotbalistul a fost transferat temporar de Oțelul Larisa la Corona Brașov pentru perioada 07.08.2013 – 30.06.2014, dar acesta și-a încheiat contractul cu brașovenii înainte de expirarea termenului pentru transferul temporar și a semnat cu Universitatea Cluj. Președintele CA al Concordiei, Mircea Minea, susține că decizia rămâne aceeași și că ardelenii vor pierde meciul cu 3-0. „Universitatea Cluj va fi depunctată  pentru că au folosit un jucător pe fals. Comunicatul a venit și urmează să fie dat publicității.” Președintele Universității Cluj, Vlad Munteanu a comentat pentru ProSport declarația lui Minea: „Probabil e un mod de a pune presiune pe Comisia de Disciplină. Dar nu e decât un mod inutil și de prost gust. Mă îndoiesc că membrii Comisiei și-ar fi permis să emită un comunicat înainte de ședință. Suntem siguri că vom câștiga, avem toată dreptatea de partea noastră.”

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×